December 2015 Consultări publice la Rezina

Vineri, 4 decembrie 2015, la Rezina au avut loc Consultări publice locale la tema „Serviciile oferite femeilor migrante, în special femeilor revenite în ţară la nivel local”. Evenimentul a întrunit femei migrante sau revenite din migrație, reprezentanții Birourilor Comune de Informații și Servicii (BCIS), organizaţiilor neguvernamentale locale şi a alte instituţii.

Consultările au fost organizate de către Entitatătea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women) și a Centrului de Investigații și Consultanţă „SocioPolis”, cu susținerea Consiliului Raional Rezina. Inițiativa de a lansa o serie de consultări publice locale cu femeile afectate de migrație în ţară, dar şi atunci când se află peste hotarele ţării, a avut drept scop identificarea problemelor şi provocărilor care stau în fața acestor femei, dar și stabilirea obiectivelor pentru a consolida capacitățile lor de organizare la noi în țară. Această activitate a fost organizată în cadrul Proiectului „Promovarea și protejarea drepturilor femeilor lucrătoare migrante” implementat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene.

La aceste consultări au participat reprezentanți din trei raioane: Orhei, Șoldănești și Rezina. La începutul discuțiilor au fost prezentate serviciile prestate femeilor migrante aflate la toate etapele migrației, necesităţile acestora şi posibilităţile de îmbunătăţire a serviciilor existente la nivel local. Multe întrebări au apărut în legătură cu modalitatea de informare cu privire la ajutorul de şomaj, alocațiile pentru integrare/ reintegrare în câmpul muncii a mamelor cu copii (1,5-6 ani), accesarea ajutorului sociale etc.

Participanții la consultările publice au indentificat mai multe probleme, cum ar fi:

  • Insuficiența serviciilor sociale pentru persoanele care îngrijesc de copii/ adulți cu dizabilitate;
  • Lipsa centrelor de plasament temporar pentru persoanele din grupuri de risc, în raioanele Rezina, Șoldănești şi Orhei (specialiștii fac referiri la centre din Chișinău);
  • Lipsa informației cu privire la migranţii reveniţi (date de contact), a unei platforme de comunicare între migranţi (rețele, asociații, grupuri virtuale pe facebook, buletine informative, ziare, etc.);
  • Informație insuficienta cu privire la asociațiile de diaspora, care activează peste hotare;
  • Necesitatea creării/ dezvoltării căilor de comunicare formale şi neformale dintre migranţi si organizațiile, instituțiile de stat de la toate nivelurile, ONG, mass-media, etc.;
  • Recunoașterea calificărilor obținute de către persoanelor revenite din migrație;
  • nivel de deschidere redus din partea APL pentru crearea și dezvoltarea proiectelor culturale, sociale și de antreprenoriat, inițiate de migranți;
  • Pasivitatea cetățenilor în organizarea activităților culturale, sociale, ș.a. organizate de APL, inclusiv în colaborare cu migranţii.
  • Consultările publice au finalizat cu următoarele recomandări:

  • O data la 3 luni să fie organizate întâlniri între migranţii reveniți, inclusiv migranţii care lucrează/ studiază/ locuiesc peste hotare.
  • Încurajarea comunicării între persoane prin toate modalităţile accesibile.
  • Responsabilizarea APL pentru informarea populației cu privire la serviciile existente la nivel de raion și național:

      -Informare mai largă în mass-media locală, publicitate prin panouri publicitare a serviciilor oferite de APL I și II) și în special prin intermediul deplasărilor în teritoriu a echipelor mobile ale BCIS-urilor;

      -Implicarea consilierilor locali pentru informarea cetățenilor cu privire la serviciile/ activitățile existente, inclusiv deplasările BCIS, etc.;

  • Către sfîrșitul discuțiilor a fost instituit un grup de inițiativă format din persoane cu experiență de migrație, care are menirea să adune contactele persoanelor cu experiență de migrație, să disemineaze informația utilă pentru persoane aflate la diferite etape ale migrației și să identifice necesitățile acestor persoane pentru a putea contribui la proiecte comune menite să îmbunătățească situația actuală pentru această categorie de cetățeni.

    The present web page was created under the project “Strengthening qualification of persons providing social protection services to children and youth in Moldova” implemented by Centre of Investigations and Consultation SocioPolis and Caritas Czech Republic with financial support of Czech Development Agency© All rights reserved by AO CIC SocioPolis